PUBLICAT IN DILEMA ACU VREO 2 ANI...

Pe KM patrat.


8200 de bucuresteni pe kilometru patrat. Canicula, praf, noxe, måncare regurgitata, 8200 de nasuri care-si trag mucii, galagie, injuraturi, mii de du-te-n ma-ta pe zi, mii de mame provinciale sau indigene atinse de balacareala nesimtitilor. Bitum incalzit, 8200 de preputuri lubrice care asteapta lasarea serii sau poate 16.400 de ovare care incearca sa-si indeplineasca functiile fiziologice conform unui ritual imuabil – cel al vietii.

Stiri cu copii violati, incendii devoratoare, inundatii hulpave si 16.400 de ochi care privesc cu aviditate, care traiesc din voma pe care o vad, care respira dejectiile pe care le aud la stirile de la ora la care altadata se lua ceaiul. 8200 de creiere pe kilometru patrat, majoritatea dintre ele gåndindu-se la cum sa faca bani, cum sa-si faca tavan fals, sa-si puna spoturi luminoase, cum sa ia un leasing, cum sa fenteze apocalipsa.

Sute de mii de idile in tot orasul, deceptii, adultere, incesturi, atingeri intamplatoare, o glezna, un sfårc, sau direct, o måna pe cur. De fapt, mii de måini ale tot atåtor mii de homo cavernis – moronicus care il fac pe Darwin sa-i fie rusine de teoria lui. Mii de adolescente pe kilometru patrat care viseaza la dragoste adevarata, la un bemveu bot de rechin, la un pictorial intr-o revista, la mai putina celulita - mii de kilograme de celulita colectata de pe zeci de mii de picioare, burti si coapse, care vor putina celebritate - macar cele 15 minute promise de miile de filme americane.

Ziua moare si se lasa noaptea incerta cu miile ei de intromisiuni pe kilometru patrat. Mii de femei care gem, barbati care gem, fluide care se scurg ca intr-un Beckett deprimant, neerotic, nevrotic si ticsit. Canalele colcaie de deziluzii si de incercari nereusite. Paradisul tåntarilor si al paienjenilor care violeaza sute de mii de epiderme prea alienate sa mai produca anticorpi. Respiratii, milioane, care trag cu nesat de burta ozonului care se estropiaza pe zi ce trece, precum o vaca sfånta uitata la mama dracului.

Cåndva, intre 3 si 4 dimineata, kilometrul patrat se destinde. Isi mai trage si el sufletul. Se gåndeste la zorii unei noi zile, la perioada interbelica, sau de dinainte. Poate se gåndeste la Malaxa, la halvaua de altadata, la bataile cu flori de la sosea. La sarete, la calutii care tropaiau cu potcoavele piatra cubica de pe bulevarde. La Capsa. La Majestic. Dar ceasul biologic ticaie ca o bomba care-ti sopteste atingåndu-ti lobul urechii si apoi hapaind-o pe de-a intregul: TIC ,TAC, TIC...
Gata. A trecut.

Ziua se tåråie ca o curva batuta si violata de salbatici si marile companii se trezesc la ceea ce generic este numit “viata`”. Mii de gulere albe, de costume apaca, butoni lucitori, telefoane, indici, grafice, power pointuri, slide-uri, proiectii, teorii, research, råsete, strånsete de måini. Litri de transpiratie pasati de la unul la altul prin strångeri cordiale de måini, luaturi prietenesti de gåt.
Altundeva oamenii mor, altii sunt dezhumati, altii putrezesc intr-o casa vagon in care nimeni nu mai cauta si-n ultima camera. Ciocli pamåntii la fata (mimetism profesional) sapa apatici groapa dupa groapa, långa groapa, peste groapa. Mortii stau cuminti, ca intr-o parcare subterana. La suprafata jocul continua: OK, SUPER, TE PUP...mii si mii in fiecare secunda. Sunt pupat si raspupat, transpupat si metapupat. Nici nu mai exist, ingropat intre atåtia oameni, idei, atingeri, organe, urari, lovituri, masini, cåini, reclame, etc., Intre atåtia etcetera.

Si e mai bine ca nu ma mai regasesc. Probabil ca m-as enerva.