JIUJITSU PENTRU COPII

am vazut un film despre copiii care au probleme in a-si controla agresivitatea. mari. atat de mari incat un pusti de 8 ani ii zicea unei doamne educatoare mai mari cu 50 de ani si 100 de kilograme: Im gonna kick you in the cunt, you motherfuckin' cow. si apoi micutul o improsca cu flegmele lui infantile si o lovea cu pumnii lui mici dar infrigurati de adrenalina.

educatorii bineinteles ca nu puteau recurge la argumente fizice tipic romanesti (actiunea se petrece in UK) gen sut in derriere, palma obraz stang/palma obraz drept si atunci dezvoltasera un gen de arta noncombat de imobilizare. un fel de jiujitsu pentru copii. mititelul in cauza era imobilizat cu mainile pe piept si cu un genunchi in spate si era lasat sa ocarasca pana nu mai putea. to boil in his own juice, cum ar veni. in cele din urma, dupa ce isi epuiza micul vocabular de injuraturi, dupa ce scuipa pana se dezhidrata, dupa ce se dadea cu capul de tot ce gasea pana ii inflorea fruntea de hematoame, deci dupa toate astea, copilul se calma prin epuizare.

singura intrebare care mi-a venit era daca un educator de la scoala cu pricina care e supertrainuit in jiujitsu pentru copii ar putea sa faca fata unui adult. sau practic l-ar imobiliza numai de la brau in jos (cam pe masura staturii unui copil) si restul - adica de la brau in sus - ar fi descoperit? pentru ca daca e asa, nu e bine. jiujitsu pentru copii nu e o arta martiala infailibila. 

HOME SWEET MOTHERFUCKIN HOME

bucurestiul e ca o piesa rammstein.

gri, greu, incarcat de ura, cu mult metal, fum, zgura, noxe care te musca de esofag, masini ca niste rechini, bemveuri care ti-ar indoi cu placere tibia daca n-ar fi paralizate in mocirla de fier si cauciuc.

e ca o piesa rammstein ca nu inteleg nimic din ce zice, dar imi dau seama ca ma ameninta, ca e nasol, ca fetele flirteaza pragmatic, ca in toate privirile se strecoara o unda de injunghiat in spate. 

si tot ca rammstein e repetitiv si continuu ca o fraza fara virgule si puncte, ca un cocktail de kerosen si pucioasa, monocrom si sulfurat. 

si din cand in cand mai intalnesti cate un om, transpus, ca din alta lume, cu zambet si conversi rosii care asculta muzica si nu se uita la televizor, care nu-ti tzipa in ureche, scuipa in ochi, loveste in coaste, zgaraie pe creier ca unghia pe tabla, si iti spui cu un rictus dispretuitor: bah, asta e nebun.

asta e orasul meu. locul unde vreau sa ma intorc desi nu-mi place, unde vreau sa traiesc desi il urasc, singurul loc in care m-am indragostit vreodata. a ca sherbetul de trandafiri din care de fiecare data cand luam o lingurita imi venea sa borasc, dar niciodata nu ma puteam opri. atunci aveam scuza ca eram copil si nu stiam. acum am scuza ca sunt adult si pun totul la indoiala.