gri, greu, incarcat de ura, cu mult metal, fum, zgura, noxe care te musca de esofag, masini ca niste rechini, bemveuri care ti-ar indoi cu placere tibia daca n-ar fi paralizate in mocirla de fier si cauciuc.
e ca o piesa rammstein ca nu inteleg nimic din ce zice, dar imi dau seama ca ma ameninta, ca e nasol, ca fetele flirteaza pragmatic, ca in toate privirile se strecoara o unda de injunghiat in spate.
si tot ca rammstein e repetitiv si continuu ca o fraza fara virgule si puncte, ca un cocktail de kerosen si pucioasa, monocrom si sulfurat.
si din cand in cand mai intalnesti cate un om, transpus, ca din alta lume, cu zambet si conversi rosii care asculta muzica si nu se uita la televizor, care nu-ti tzipa in ureche, scuipa in ochi, loveste in coaste, zgaraie pe creier ca unghia pe tabla, si iti spui cu un rictus dispretuitor: bah, asta e nebun.
asta e orasul meu. locul unde vreau sa ma intorc desi nu-mi place, unde vreau sa traiesc desi il urasc, singurul loc in care m-am indragostit vreodata. a ca sherbetul de trandafiri din care de fiecare data cand luam o lingurita imi venea sa borasc, dar niciodata nu ma puteam opri. atunci aveam scuza ca eram copil si nu stiam. acum am scuza ca sunt adult si pun totul la indoiala.
1 comment:
it's still the same! si-o sa fie inca treijdeani de acum inainte. daca te intorci, roaga-te sa gasesti cat mai multi de genu' "bah, asta e nebun" carora sa le placa serbetu' si care sa-l mananace fara sa bage lingura intr-un pahar cu apa minerala, si mai ales care sa vrea sa-l imparta. nu de alta, dar nu prea se mai gaseste..
Post a Comment